Incarcare... Asteptati...

Categorii produse

BADAUTA_ALEXANDRU

http://crispedia.ro/alexandru-badauta/

Alexandru Bădăuţă

Alexandru Bădăuţă (14 iunie 1901, Zâmbreasca, judeţul Teleorman - 18 mai 1983, Bucureşti) - prozator şi cronicar literar. Fiu al Elenei (născută Popescu) şi al lui Constantin Bădăuţă, ţărani, Bădăuţă urmează cele dintâi clase în satul natal, liceul la Piteşti, devenind în 1922 student al Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti, absolvită magna cum laude în 1930. Ar fi făcut, în acest răstimp, şi studii la Paris.

După un debut cu versuri în „Nufărul” din Alexandria (1919) şi după câteva încercări în proză apărute în revista „Muguri” din Câmpulung (Muscel), în „Foaia tinerimii” şi la „Cugetul românesc”, elevul lui Mihail Dragomirescu optează pentru exerciţiul critic, fiind unul dintre cronicarii sârguincioşi şi de bună-credinţă ai deceniului al treilea. Este secretar de redacţie la „Cugetul românesc” (1923-1924), la „Buletinul cultural” (1925-1928), redactor la „Cuvântul literar şi artistic” (1924-1925), colaborator din 1924, iar o vreme secretar de redacţie (1928-1931) la „Gândirea”, dar prezent în acelaşi timp în „Viaţa literară” (1926-1932) etc.

În volumul Note literare (1928) este inclusă o parte din cronicile şi foiletoanele critice publicate în presă. Bădăuţă devine, în 1928, consilier tehnic la Serviciul propagandei turistice din Ministerul Propagandei. Urcă în ierarhie, ajungând în 1941 secretar general al Departamentului propagandei româneşti. S-a întâmplat ca omul şi vocaţia lui să întâlnească astfel spaţiul cel mai propice de manifestare.

Albumul Privelişti româneşti (1932), apărut şi în versiune franceză în acelaşi an, deschide seria unei întinse campanii de valorizare a individualităţii peisajului românesc, activitate pe care au apreciat-o Tudor Arghezi, Liviu Rebreanu, Gala Galaction, Ionel Jianu, Vasile Voiculescu, Vladimir Streinu etc. Lui Bădăuţă îi aparţin nu numai textul, ci şi multe din cele peste două sute de imagini fotografice. A mai alcătuit Ghidul balneo-climateric al României (1932, în română şi în franceză), un album dedicat României (Leipzig, 1933, realizat în colaborare cu Kurt Hielscher), Ghidul Bucureştilor (în colaborare cu Alexandru Cicio Pop, publicat în 1935, iar în versiune franceză în 1936).

Editează şi prefaţează albumul Bucureştii în 1869 de Preziosi (1936), colaborează cu Al. Tzigara-Samurcaş, Thor Kielland şi Henrik Grenover la alcătuirea unui album dedicat artei populare româneşti (Oslo, 1936), scoate cu Georges Detaille broşura A travers la Roumanie, cu ilustraţii de Aurel Jiquidi (tipărită la Bruxelles, 1936). Elaborează împreună cu Alexandru Cicio Pop şi Valeriu Puşcariu Ghidul României, distins în 1940 cu Premiul „Năsturel Herescu” al Academiei Române (ghid apărut şi în franceză şi germană), publică albumul La Roumanie au travail, editat şi în româneşte (1940), precum şi alte numeroase pliante şi broşuri.

Sub auspicii oficiale, Bădăuţă mai alcătuieşte albumul Munţii României (1942). Nu numai aici, metafora literară şi deopotrivă metafora fotografică, utilizate ca mijloace de persuasiune turistică şi, mai larg, ca modalitate de cunoaştere geografică şi umană, se apropie într-o măsură de tehnica acelei „geografii trăite”, prezentă la Simion Mehedinţi ori la Ion Simionescu. Fragmentar, literatura turistică a lui Bădăuţă, drumeţ împătimit el însuşi, apăruse şi în presă („Lumea turistică”, „România pitorească”, „Curentul”, „Preocupări literare” etc.). Cu o evidentă percepţie poetică a naturii, modelându-şi impresiile după gesturile largi, retorice ale genului, Bădăuţă caută mereu un analogon în imaginar al realului şi produce simetrii bogate, ingenioase. Călătoria, ca şi relatarea ei devin astfel „un prilej continuu de freamăt, de oprire, de exclamare”.

Memorialistică propriu-zisă se află în Icoane argeşene (1944), resuscitare sentimental-anecdotică a copilăriei şi a anilor de şcoală la Piteşti, şi în O carte trăită (1977), întoarcere târzie într-un timp atroce, delimitând primul război mondial. Secvenţe, momente simbolice, chipuri, atmosferă se decupează lent, naratorul împingând amintirile înapoi în timp, până în anii Războiului pentru Independenţă. Epurat din presă în 1944, Bădăuţă va avea de suferit ani mulţi de închisoare politică.

Într-o primă ipostază, Bădăuţă se arăta preocupat de actualitatea „încă fumegândă” a literaturii. Cronicarul nu se angajează în judecăţi de valoare îndrăzneţe, practică un comentariu moderat, animat de vibraţie şi căldură. Între grupările de la „Gândirea” şi de la „Sburătorul”, balanţa înclină firesc spre cea dintâi, printr-o afinitate de structură temperamentală şi morală. Criticul nu are îndeobşte apercepţii doctrinare sau de apartenenţă la un grup. El este un lector senin, candid, evident sincer şi atunci când îşi rosteşte admiraţia, şi când îşi dezvăluie rezervele, ba chiar propriile limite de înţelegere.

Scrie despre poezie, dar mai ales despre roman, dezvoltând, uneori, idei pertinente asupra evoluţiei genului (Romanul urban românesc, Romanul psihologic românesc etc.). Invocând nu o dată disocierile lui Benedetto Croce privitoare la vârstele literaturii, tine să remarce că lirismul - „o caracteristică permanentă şi strivitor dominantă” la români - ar putea fi o cauză în întârzierea genului romanesc la noi.

Pentru Bădăuţă, creaţia e „un proces de asociere, de coerenţă şi sinteză”; opera ţâşneşte dintr-o „apă interioară” şi dă seamă de profunzimea şi tensiunile acesteia, vibraţiile lăuntrice răsfrângându-se în „plastica formală” a scrierii. Câteva foiletoane sunt mai aspre şi sancţionează, bunăoară, fecunditatea comercială şi „mecanica de flaşnetă” a scrisului lui Victor Eftimiu. Insuficienţa aplicaţiei analitice trebuie să fi fost unul dintre motivele care l-au făcut pe Bădăuţă să renunţe Ia practicarea criticii literare.

Opera literară

  • Beethoven, Bucureşti, 1927;
  • Note literare, Bucureşti, 1928;
  • Privelişti româneşti, Bucureşti, 1932;
  • Argeş, Craiova, 1935;
  • România la lucru, Bucureşti, 1940;
  • Munţii României, Craiova, 1942;
  • Icoane argeşene, Sibiu, 1944;
  • O carte trăită, prefaţă de George Muntean, Bucureşti, 1977;
  • Privelişti româneşti, prefaţă de Şerban Cioculescu, postfaţă de Mircea Dumitrescu, Bucureşti, 1983.